|
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, ca facturile bucurestenilor la intretinere nu au motive sa creasca, pentru ca pretul la gigacalorie nu a fost majorat, iar municipalitatea a platit subventia pentru gigacalorie.
"Facturile la intretinere nu au crescut si nu motive sa creasca, deoarece Primaria Municipiului Bucuresti a platit subventiile catre RADET", a spus Sorin Oprescu, intr-o conferinta de presa.
Edilul sef al Capitalei a explicat ca pretul gigacaloriei nu a fost majorat, el ramanand la 124 de lei, restul pana la 300 de lei fiind compensat de municipalitate.
in aceste conditii, Oprescu a subliniat ca valoarea facturile la intretinere nu poate creste si a facut un apel la bucuresteni sa ceara explicatii administratorilor de bloc si sa verifice daca nu cumva, in cazul in care exista majorari, este vorba despre alte cheltuieli.
Totodata, Sorin Oprescu a recomandat bucurestenilor care constata cresteri nejustificate ale facturii la intretinere sa sesizeze municipalitatea, la numarul de telefon gratuit 0800.800.882.
in privinta "datoriile istorice" ale RADET catre ELCEN, Oprescu a explicat ca Guvernul nu si-a onorat obligatiile fata de Primaria Capitalei privind plata pentru subventii.
"Desi datoria Guvernului nu a fost onorata, pentru ca trebuie sa primim sume restante inca de anul trecut, municipalitatea a platit anul trecut intreaga suma, astfel incat subventia la gigacalorie sa fie acoperita", a spus Sorin Oprescu.
Primarul general a explicat ca desi, initial, in 2010, Guvernul datora municipalitatii 320 de milioane de lei, in urma emiterii unei ordonante de urgenta aceasta datorie a fost redusa la 142 de milioane de lei, din care la inceputul anului trecut a fost virat in bugetul Primariei Capitalei suma de 100 de milioane de lei.
"Nu ma intrebati de unde a aparut aceasta ordonanta si aceasta suma, care a fost redusa de la 300 de milioane la 142 de milioane de lei, pentru ca nu stiu sa va raspund. stiu doar ca nici din cei 142 de milioane de lei nu am primit decat 100 de milioane de lei la inceputul anului trecut. Am suportat tot din bugetul municipalitatii, insa in felul acesta ajungem la fundul sacului", a explicat primarul general.
Edilul Capitalei a mai aratat ca va cere Guvernului sa onoreze plata datoriilor.
Oprescu a reafirmat ca in aceasta iarna nu vor fi probleme din punct de vedere al cresterii facturilor la energia termica.
"Trebuie sa primim sume restante de la Guvern inca de anul trecut. Nu intind mana la Guvern si am sa-l rog sa-si onoreze datoriile, si ma refer aici in primul rand la Ministerul Administratiei si Internelor", a mai spus Oprescu.
De asemenea, primarul general a aratat ca "singura solutie" a rezolvarii problemelor existente intre municipalitate, RADET si ELCEN este concesionarea acestor servici si a precizat ca va supune discutiei Consiliului General al Municipiului Bucuresti in curand aceasta propunere de concesionare.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, in 29 septembrie 2010, majorarea pretului la gigacalorie de la 119 la 124 de lei, din cauza cresterii TVA de la 19 la 24 la suta.
in Capitala, pretul de facturare al energiei termice furnizate populatiei a fost aprobat in luna octombrie 2007 la nivelul sumei de 119 lei pe gigacalorie, cu TVA. Ca urmare a modificarilor aduse de OUG 58/2010 si a cresterii cotei TVA la 24 la suta, pretul unei gigacalorii va fi de 124 de lei.
La inceputul lunii octombrie 2010, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, anunta ca municipalitatea a decis sa pastreze subventia la energia termica pentru toti bucurestenii.
Oprescu preciza ca pretul pe care il vor plati bucurestenii in aceasta iarna pentru gigacalorie va fi de 100 de lei plus TVA, efortul bugetar pentru acoperirea ajutorului fiind estimat la aproximativ 226 de milioane de lei. (Mediafax) |